Pagina 1 din 1

Înscriere Dialoguri de tihnă #8

Tema lunii: Dincolo de bucuria de a deveni mamă
Despre depresia postpartum și sănătatea emoțională după naștere
Invitat: dr. Florina Vîrnă, medic psihiatru, fondatoarea Holistic Mental Health Romania, a comunității WomenUp Society și cofondatoare a proiectului Satul ParentIS

Venirea pe lume a unui copil este adesea descrisă ca una dintre cele mai frumoase perioade din viața unei familii. Dar, dincolo de bucurie, începutul poate aduce și oboseală, nesiguranță, singurătate sau emoții pe care nu ne așteptam să le trăim.

Uneori, ceea ce simte o mamă este mai mult decât oboseala firească a primelor luni. Și nu este întotdeauna ușor să recunoaștem când avem nevoie de ajutor, mai ales într-o perioadă în care toată atenția celor din jur se îndreaptă către copil.

Pe 26 noiembrie, la Dialoguri de tihnă, o avem alături de noi pe dr. Florina Vîrnă, medic psihiatru, fondatoarea Holistic Mental Health Romania și a comunității WomenUp Society, dedicată sănătății mintale și echilibrului psiho-emoțional al femeilor, și, mai recent, cofondatoare a proiectului Satul ParentIS, pentru o conversație despre depresia postpartum, despre cum o putem recunoaște și despre sprijinul de care au nevoie mamele și familiile lor.

Vom discuta despre diferența dintre baby blues și depresia postpartum, semnele pe care este important să le observăm, factorii care pot contribui la apariția dificultăților emoționale și despre când și cum putem cere ajutor specializat.

Vom vorbi și despre rolul partenerului și al celor apropiați: cum putem observa că o mamă trece printr-o perioadă dificilă și cum îi putem fi alături, fără judecată și fără a-i minimaliza trăirile.

Ne dorim o întâlnire în care să putem pune întrebări, să înțelegem mai bine aceste experiențe și să vorbim despre un subiect care merită mai multă atenție.

Evenimentul se adresează viitoarelor mame, părinților aflați în perioada de după naștere, partenerilor și tuturor celor care își doresc să înțeleagă mai bine sănătatea emoțională maternă.

📅 Data: 26 noiembrie
📍 Locație: c ă t i n e l – bistro cu tihnă, Iași
🕕 Interval: 18:00–19:30

Oferă-ne câteva detalii pentru înscriere

Încurajăm participarea ambilor parteneri, pentru că sănătatea emoțională a mamei și sprijinul de care are nevoie privesc întreaga familie.

Bilet și confirmarea locului

Biletul include participarea la eveniment, un platou de degustare din meniu și o băutură la alegere pentru fiecare participant.

Copiii sunt bineveniți. Spațiile de joacă rămân deschise pe durata întâlnirii.

Locul este rezervat doar după confirmarea plății.

Bilet individual


Se încarcă...

Bilet cuplu


Se încarcă...
Untitled checkboxes field

Îți mulțumim pentru înscriere!

Ne bucurăm că vei fi alături de noi la Dialoguri de tihnă.